Aron-Vodă nr.51 , 707020 com Aroneanu, Jud. Iași

+40 764 629 059

Câteva cuvinte despreGrădinița Alana

Alana este o grădiniță de tip nou bazată pe un concept educațional inovator ce te va surprinde datorită integrării armonioase a principiilor ideologiei Montessori cu trăsăturile fundamentale și elementele tradiționale românești privind empatia, compasiunea, socializarea și comunicarea.


Din 1 iulie 2022 am dat startul activității noastre, inițial ca Centru Educațional cu ateliere de vară, în cea mai prietenoasă locație din Aroneanu adresată copiilor.

 

Din 20 August 2024 suntem Grădinița Alana, autorizată prin Ordinul de Ministru OM6089.  Suntem autorizați pentru învățământ preșcolar, limba de predare română, forma de învățământ program prelungit. Acest lucru ne bucură nespus, fiindcă autorizarea ne-a confirmat valoarea muncii despuse în primii doi ani și mai departe ne va da șansa să lucrăm sub egida și îndrumarea Ministerului Educației, să fim mai buni, mai creativi și să ne autodepășim în misiunea noastră.


Așadar, dacă ești în căutarea unui loc în care dezvoltarea și educarea copilului tău se realizează armonios, atunci te așteptăm cu drag la noi.

Educație și distracție

Jocuri, cântece, competiții distractive care pun la încercare atenția și abilitățile. Distracția face parte integrantă din educație. La noi, jocul continuă și afară în curte, în parcul nostru, unde copiii pot servi gustarea chiar la terasa amenajată la umbra foișorului.

Prietenie și armonie

De la primele încercări de a ține creionul în mână și până la scrierea corectă a literelor alfabetului, ne ocupăm îndeaproape de copii. Aici, suntem cu toții prieteni din prima clipă, buni tovarăși la distracție și merituoși colegi atunci când este necesar să fim de ajutor.

Ocrotire și siguranță

Copiii au nevoie de multă atenție, îndrumare, dragoste și ocrotire, iar la Grădinița Alana, cu echipa noastră de educatori și îngrijitori, avem grijă de copiii dvs., oferindu-le toată atenția și susținerea de care au nevoie.

Mese gustoase și sănătoase

Mesele sunt luate la intervale orare fixe, iar mâncarea oferită de serviciul de catering este atent pregătită și adaptată nutrițional vârstei copiilor. Meniurile săptămânale pot fi consultate la avizier, iar la începutul fiecărei săptămâni ele sunt distribuite părinților.

Program de lucru

Parcursul unei zile la Grădinița Alana:

07.00 : 07.30 Deschidere.

07.30 : 08.30 Primire copii.

08.30 : 09.00 Servire mic dejun.

09.00 :  11.00  Activități conform programei școlare.

  11.00 : 12.30  Joacă și activități distractive.

 12.30 : 13.00  Servirea mesei de prânz.

 13.00 : 15.00  Perioada odihnei de amiază; somn.

 15.00 : 16.30  Activități recreative suplimentare; servirea gustării.

 16.30 : 18.00 Activități distractive în interior sau în curte; reîntâlnirea cu părinții.

LUNI

07:00 - 18:00

MARȚI

07:00 - 18:00

MIERCURI

07:00 - 18:00

JOI

07:00 - 18:00

VINERI

07:00 - 18:00

SÂMBĂTĂ

Închis.

DUMINICĂ

Închis.

Atuurile noastre

Distracție și voie bună - jocuri, dansuri, cântece, adică zâmbete

A oferi copiilor divertisment, cât și educație, este la fel de important pentru noi. De aceea, activitatea noastră se concentrează pe latura socio-distractivă a educației pentru copii, creând un mediu în care aceștia petrec zile frumoase și învață mereu lucruri noi. Scopul este de a oferi o experiență completă, promovând dezvoltarea mentală și fizică a copiilor, asigurând în același timp o atmosferă jucăușă. Credem că învățarea ar trebui să fie plăcută și, combinând educația și jocurile, putem realiza acest lucru. Căutăm în mod constant noi modalități de a implica și educa tinerii noștri oaspeți, asigurându-ne că părăsesc unitatea noastră fericiți și îmbogățiți sufletește.

Educatori volubili, entuziaști și perfecționiști

În centrul nostru educațional suntem norocoși să avem o echipă de educatori tineri și bine pregătiți, oameni  ce sunt motivați de pasiune, de creativitate și de dorința de a deveni experți în activitatea lor. Educatorii noștri nu sunt doar dascăli buni și îndrumători abili, ei pot facilita creșterea, bucuria și învățarea pentru copiii noștri prețioși. Împreună, suntem cu toții animați de dragoste autentică pentru copii. Și înțelegem că fiecare copil este unic, dispunând de un potențial nelimitat. Singura premisă este o dedicare neclintită care să creeze un mediu cald și primitor în care curiozitatea să prospere.

Mergem la teatru sau vine teatrul la noi

O dată pe lună, avem parte de de bucuria magică a spectacolelor de teatru oferite de diverse echipe de actori tineri și foarte talentați. Iar din când în când, nu uităm, bineînțeles, să ne cultivăm și să ne reamintim nemuritoarele povești spuse de marii povestitori, așa că de fiecare dată când putem, ne delectăm mergând la spectacolele de teatru puse în scenă la Teatrul de copii ”Luceafărul” din Iași. 

Joacă interactivă, jocuri în echipă, întreceri

Copiii, cu energia lor nemărginită și imaginația lor vie, găsesc bucurie în cele mai simple activități. Printre acestea, jocurile ocupă un loc special. Fie că este vorba de un meci unu-la-unu, un concurs de echipă sau o competiție amicală, jocurile oferă mai mult decât divertisment. Astfel, prin joacă, copii iau parte la disciplina necesară jocului în echipă, află despre fair-play și colegialitate, își pun la încercare toată voința și determinarea de a ieși învingători. La sfârșitul jocurilor, cu toții, indiferent dacă pentru moment au pierdut sau au câștigat, sunt declarați învingători, fiindcă se învață și din eșec și din succes.

Educație ce urmează îndeaproape programa ministerului

În sălile de clasă luminoase ale centrului nostru educațional, magia se desfășoară. Ghidați de procedurile și orientările atente ale Ministerului Educației, educatorii pornesc într-o călătorie care îmbină structura cu creativitatea și tradiția cu inovația. Am putea spune că e programa, dar cu ceva în plus. Pentru că ceva în plus trebuie să fie întotdeauna de la noi cei care modelăm tinerele minți. Ne place să ne conformăm, dar ne lăsăm conduși și de inspirația momentului. Atent îndrumat, potențialul unic și individual al fiecărui copil îi poate revela vocația, talentul sau priceperea de a fi lider, chiar de la cea mai fragedă vârstă. Deținem o curiozitate nestăpânită să explorăm orice colțișor, să încercăm orice variantă, și nu ne este frică de necunoscut. Când lumea devine șevaletul nostru, creionul din mânuță devine unitatea ei de măsură.

Cursuri de limbi străine

La Grădinița Alana, oferim o gamă variată de opțiuni de studiu lingvistic pentru toți copiii. În principal, ne-am orientat spre limba engleză, fiindcă răspândirea sa ca și limbă de circulație mondială, ușurința deprinderii și avantajele sale sunt deja cunoscute și apreciate. Lecțiile de limbă engleză se desfășoară în timpul perioadei de activități auxiliare ce urmează în fiecare după-amiază după ora de repaos. La cererea părinților, vom putea introduce în viitor și a doua limbă străină pentru micuții noștri.

Mâncare bună, gustoasă, adecvată nutrițional vârstei

Grădinița Alana se mândrește cu furnizarea de mese delicioase, sănătoase și nutritive, concepute special pentru copiii mici. Meniul nostru include o varietate de mâncăruri echilibrate și adecvate vârstei, create cu atenție pentru a satisface nevoile lor dietetice. De la platouri cu fructe colorate la tocănițe consistente de legume, acordăm prioritate atât gustului, cât și sănătății pentru a ne asigura că fiecare copil se bucură de masă în timp ce primește substanțe nutritive esențiale. Mâncarea ne este furnizată de o firmă de catering cu experiență în domeniu, avizată și autorizată, iar meniurile, precum și depozitarea și transportul acesteia respectă cu strictețe legislația în domeniu.

Excursii, drumeții și vizite la expoziții

Plănuite din timp și atent organizate, de câte ori vremea ne permite, în zilele frumoase, efectuăm drumeții prin împrejurimile comunei Aroneanu, la pădure, ori ne încumetăm să efectuăm mici excursii în Grădina Botanică unde vizităm grădina, serele sau ocazional diverse expoziții de flori. Bineînțeles, de câte ori soarele ne invită, coborâm imediat la joacă și activități sportive în curtea noastră spațioasă, unde am amenajat un foișor cu terasă și un parc de joacă.

Cursuri de dansuri și lecții de muzică

La Grădinița noastră profităm de posibilitățile pe care le avem în cultivarea tinerelor talente muzicale. Programele noastre specializate oferă lecții de pian și vioară adaptate copiilor mici cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Predarea viorii sau pianului copiilor mici este o artă. Ne concentrăm în a le face experiența de învățare captivantă și nesolicitantă. Materialele noastre și tehnicile de predare includ uneori personaje prietenoase, cum ar fi dinozauri sau maimuțe, care învață și ele să cânte, asigurându-ne astfel că și copiii se conectează mai ușor cu instrumentele.

Următorul eveniment: Ziua Națională a României

  1.Dec.2025

Cursurile noastre

Cursuri educaționale pentru preșcolari

Vârstă admitere

18 luni - 6 ani

Program

luni - vineri

Număr de copii în grupă

15

Grădinița Alana este pregătită să vă întâmpine într-o locație nouă, modernă, luminoasă și spațioasă. Acceptăm copiii cu vârste între 18 luni 6 ani. Suntem autorizați pentru învățământ preșcolar, limba de predare română, forma de învățământ program prelungit. Oferim micuților un mediu de învățare încântător, iar părinților siguranța că ai lor copilași sunt pe mâini blânde, harnice și bune. Echipa noastră de educatori pasionați urmează, adaptează și concepe cursuri captivante, adecvate vârstei, care încurajează curiozitatea, creativitatea și dezvoltarea socială. Avem clase mari, călduroase și luminoase, bine dotate, mobilate corespunzător, pline de jucării, imagini și culoare. Am creat pentru voi, dragi părinți grupă baby, mică, mijlocie și mare, fiecare având un maximum de 16 copii.

Muzică și dans

Grupa de vârstă

2-6 ani dans / 5-6 ani muzică

Ziua

Marți dans / Vineri muzică

Număr de participanți

variabil

La cerere, pentru cei interesați, desfășurăm cursuri de dans, lecții de vioară sau de pian, cu ajutorul colaboratoarelor noastre, tinere studente în anii terminali la conservator sau profesoare cu experiență în ansambluri de dans ori care au urmat cursuri de formare artistică.

Invităm pe părinți să își înscrie copiii la oricare dintre aceste cursuri, fiindcă nu știm niciodată cum putem descoperi talentul ce se ascunde în noi ori pasiunea care abia așteaptă să iasă la suprafața și să cucerească lumea.

Cursurile de dans au loc de obicei marțea între orele 16.00 și 17.00 pentru copiii înscriși din toate grupele.

Lecțiile de muzică se țin în săli separate de clasă și doar vinerea.

Cursuri de limbă engleză

Grupa de vârstă

2-6 ani

Frecvența

miercurea

Număr participanți

Întreaga grupă

Pentru toți copilașii, punem la dispoziție cursuri de limbă engleză cu ajutorul colaboratoarelor noastre tinere, studente sau profesoare de limbi străine, având multă experiență acumulată în ore de curs și de pregătire dedicate preșcolarilor sau școlarilor. Să nu uităm avantajele cunoașterii timpurii a unei limbi străine. Învățarea unei noi limbi nu înseamnă doar însușirea mecanică a unui vocabular, ci explorarea și asimilarea unei noi culturi, acea a poporului a cărui limbă o studiezi. 

 Cursurile au loc în general miercurea între orele 16.00 și 17.00 pentru copiii înscriși din toate grupele.

Activități sportive în curte

Grupa de vârstă

2-6 ani

Frecvența

Când vremea ne permite

Număr participanți

Toți copiii

Să nu uităm cât de important este sportul, voioșia alergatului, hârjoneala cu colegii în aer curat, lumină și căldură de la soare. Activitatea fizică nu înseamnă doar dictonul Mens sana in corpore sano, ci poate deveni un mod de viață sănătos, care ne va impune disciplină, alimentație corespunzătoare și chiar perspective noi de a vedea viața. Copii aleargă, concurează și creează jocuri și explorează, din pur entuziasm și voioșie, găsind întotdeauna desfătare în a se întrece cu prietenii și colegii. Nouă nu ne rămâne decât să creem cadrul corespunzător, să îi îndemnăm și să îi susținem.

Pregătire pentru examene, teme și lecții

Grupa de vârstă

6-11 ani

Frecvența

Zilnic

Număr participanți

maximum 5

Maniera în care un profesor predă, felul cum desfășoară lecția și pasiunea cu care se implică joacă un rol crucial în pregătirea elevilor. La Grădinița Alana, educatorii noștri planifică minuțios lecțiile de pregătire luând în considerare examene viitoare sau temele dificile pe care școlarii le au de făcut. 

Să detaliem:

ajutor la teme - se discută neclaritățile sau materia ce nu s-a asimilat corespunzător, se concep sarcini de rezolvat care au scopul de a fixa cunoștințele și se încurajează copii să lucreze independent, consecvent și sârguincios;

pregătire pentru examene pe viitor - se evaluează nivelul fiecărui elev, după care se adoptă o pregătire pe specificul examenului, se ține evidența progresiei și oferim tot suportul nostru prin crearea unui cadru colegial de colaborare care are avantajul de a întrece o relația rigidă elev-profesor.

La lecții, așadar, vom fi colegi de bancă! 

Program prelungit după școală (After-school)

Grupa de vârstă

6-11 ani

Program

luni - vineri

Număr participanți

10-12

Poți reduce ”bătăliile” pe care copilul le duce singur sau împreună cu tine până la epuizare acasă. Cum?Lasă-ne pe noi să avem grijă de școlarul tău, lasă-ne să îl ajutăm la teme, iar tu ca părinte să te poți concentra la activitățile tale și să petreci timp folositor cu copilul tău, fără a fi încărcat de grijile și neajunsurile efectuării lecțiilor, a neînțelegerii materiilor șamd. Programele noastre after-school oferă pe lângă ajutor la teme multe alte avantaje, ceea ce poate reduce conflictele dintre părinți și copii cu privire la îndeplinirea sarcinilor. Când copiii primesc asistență de la cadre didactice în domeniu, se eliberează de stresul efectuării temelor acasă. Astfel, la sfârșitul zilei, tu și copilul tău veți fi cu zâmbetul pe buze.

Echipa noastră

Ana-Maria

Administrator

Experiență: 8 ani

Teodora

Educator Grupa mică

Experiență: 3 ani

Amalia

Educator Grupa mare

Experiență: 2 ani

Ștefana

Profesoară de muzică

Experiență: 3 ani

Cătălina

Profesoară de dans

Experiență: 3 ani

Alex

Profesor de engleză

Experiență: 3 ani